În prima jumătate a anului 2019, ambalajele folosite în prezent pentru livrarea produselor și accesoriilor Samsung – de la smartphone-uri, tablete și aparate de uz casnic – vor fi înlocuite cu materiale sustenabile, menite să protejeze mediul înconjurător – materiale reciclabile, bio.
Samsung Electronics a apelat la o echipă de specialiști pentru a dezvolta noile ambalaje „verzi”.
Pentru telefoanele mobile, tablete și alte dispozitive, Samsung va înlocui plasticul folosit la tăvițele pe care sunt așezate produsele cu mulaje din materiale eco și ambalajele vor fi din materiale eco.
Samsung va modifica aspectul încărcătoarelor de priză, renunțând la partea lucioasă și la folia de protecție din plastic, în favoarea unui aspect mat.
Foliile de protecție ale televizoarelor, frigiderelor, aparatelor de aer condiționat și mașinilor de spălat vor fi înlocuite cu unele din materiale reciclabile și nepoluante, fabricate din amidon sau trestie de zahăr.
Samsung dorește ca, până în 2030, să utilizeze 500.000 tone de plastic reciclat și să adune 7,5 milioane tone de produse scoase din uz (începând cu 2009).